luni, octombrie 03, 2011

Citate dintr-un autor necunoscut - 3

...

"Ti-e foame. Ti-e foame de tine si te cred. Nu iti mai e sete. M-ai baut pe tot dar nu m-ai secat. Ca o antilopa care fugise de colo colo dupa un strop limpede, m-ai gasit. Adanc, clar, vibrand sa-ti simt buzele, boticul, cum se inmoaie in mine si cum se adapa. Si ti-era atat de sete incat nu-ti mai trebuia mancare. Se pare ca si tu esti om, antilopa mea, si daca iti potolesti setea rezisti si fara mancare.

O vreme.

Pana cand, cu urechile ciulite, simti ca parca ti-ar fi foame. Si sari sprintara de la buza lacului, fara sa te uiti inapoi, dar cu narile frematand dupa mancare. Si sari si topai si ma lasi in urma. Si iti cauti hrana. Si o gasesti. Acum are alt gust, parca divin, si nu te opresti, chit ca simti ca ar trebui sa bei si apa. Si esti asa happy, ca un copil lasat nesupravegheat intr-o cofetarie cu galantarele pline ochi de dulciuri. Si parca ti-ar fi sete, dar simti ca nu e bai, trebuie sa-ti potolesti foamea.

Si stiu si cat va dura.

Nu ca timp exact, pentru ca e relativ. Numai dragostea nu e relativa. Stiu ca foamea ta va dura o vreme, pana te vei simti satula. Poate vei gasi un strop de apa pe ici pe colo, iti vei umezi poate buzele, dar n-are acelasi gust ca apa lacului tau. Si cateodata te vei opri din fuga continua dupa hrana si te vei gandi unde e lacul. Daca bea altcineva din el, desi stii bine ca e doar lacul tau, locul tau secret pe care l-ai descoperit singura, undeva unde nicio alta fiinta n-ar intui sa caute. Si ti se pare ca drumul pana acolo iti va fi greu, desi il stii pe de rost. Si vei sari iar, cautand sa mai mananci ceva. Pana intr-o zi in care ti se va face sete, sau – Doamne fereste – pana cand nu vei mai gasi hrana si singura solutie este apa din lac. Atunci vei bate iar drumul, cu emotie, cu sfiala si curiozitate. Dar hotarata. Si cu speranta ca lacul e inca acolo si are aceeasi apa dulce, sa te sature, sa te linisteasca, sa te simti implinita. Si abia cand vei ajunge inapoi si vei vedea ca lacul e tot acolo, pentru tine, vei intelege ca numai tu puteai veni la el, oricat si-ar fi dorit el sa-si ia adancimea la spinare si sa ti se astearna in fata.

Asa ca scriu si astept sa ti se faca sete."

...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu