Se afișează postările cu eticheta gastronomie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gastronomie. Afișați toate postările

marți, iunie 12, 2018

McDonald's anticipeaza rezultatele de la Bacalaureatul 2018

...

Mc Donald's are in aceasta perioada o reclama pe TV in care cauta sa atraga personal. Dincolo de faptul ca o companie cu un mediu ok si salarii bune nu are de ce sa faca recrutari prin reclame TV, pentru ca ar fi asaltata de doritori de jobu-uri, e posibil ca in penurie de angajati sa se gandeasca deja la zecile de mii de absolventi de a 12-a care in vara asta vor pica Bacalaureatul.

Dar, mai degraba e prima treaba: fluctuatii mari de personal, munca multa, stress, conditii poate dificile, sefuleti fara scrupule.

Spun asta pentru ca reclama e idilica, diferenta fata de realitate fiind exact proportionala cu diferenta intre reclamele lor la produse si hamburger-ul real.



In reclama, aflam ca poti fi hostess, razand de fericire cu alte doua hostess, intr-un Mc aerisit, unde probabil conduci oamenii la mese si le spui cum sa se bucure de toaleta.
In realitate e posibil sa incerci sa stapanesti o hoarda de copii rasfatati la locul de joaca, sau sa debarasezi mesele in urma civilizatilor.

In reclama, un tanar care este, daca retin exact, customer experience leader se joaca cu un display de genul celor turistice informative. Probabil clientii nu cunosc limba romana si nu stiu sa foloseasca un touch screen. Sau nu au un card de customer experience leader...
In realitate sunt pline Mc Donald's urile de customeri experience din astia. Ca sunt cate 2 la fiecare hostessa.

In reclama, o doamna de 41 de ani e prezentata drept barista.
In realitate, apesi pe niste butoane si iese cafeaua. Nu va ganditi ca primiti iepurasi desenati in spuma de capuccino.

In reclama, un tanar soarbe o cafea de la doamna barista, flirtand cu o tanara la o masa in Mc. Ne este prezentat drept crew, si ni se spune ca poti lega prietenii senzationale la locul de munca.
In realitate, nimeni nu vine la munca sa vrajeasca in timpul liber o colega. Pentru simplu motiv ca dupa o tura intre cartofi prajiti, burgeri si galagie, nimeni nu vine sa isi imbibe si hainele civile cu acel miros.

Altfel, eu as face alta reclama, nu una ca asta care sa vanda iluzii unor tineri. Nimeni nu vine sa lucreze la Mc din vocatie, ci din nevoie. In reclama mea as prezenta oameni care au inceput la Mc pe post de scotator de cartofi din friteuza si care dupa 5 ani au ajuns antreprenori, sau ingineri, sau doctori, sau pesedisti, orice poate fi asociat cu invingerea conditiei initiale, ca sa zic asa.

Arata-mi ca tu Mc Donald's nu esti o fundatura, ci o posibila rampa. Arata-mi ca ai programe de dezvoltare si in alte directii pentru angajati.

Sau arata-mi un domn in varsta de 58 de ani care sa fie crew si sa imi spui: Poticneala Vasile, 39 de ani din viata la Mc Donald's Unirii - crew.

...

vineri, ianuarie 20, 2017

Telemea de Ibanesti - nu primesti chiar ce platesti!

...

sunt gurmand. aici includem si branzeturile. azi am zappat rafturile de la mega si am vazut telemeaua proaspata de ibanesti.

scria frumos pe ea ca e MOALE si UNTOASA, asa ca am zis s-o iau acasa.

ma gandeam ca nu o fi ca branza aia daneza de pe vremuri, care venea in cutii si care se intindea cu cutitul pe paine, dar macar pe acolo. caci nu? untos insemna dincolo se moale, cremos, smooth, fin, ceva alunecos, intr-un cuvant, poate, onctuos.

telemea de ibanesti - ambalaj


am rupt textila de pe telemeaua de ibanesti si de la prima vedere mi s-a parut cam ferma.

nu m-am inselat. telemeaua de ibanesti nu e MOALE si UNTOASA.

telemeaua de ibanesti e TARE si CAUCIUCATA.

ce-i drept, unora poate le place, insa nu e frumos sa nu primesti ce platesti.

nu va zic pretul, ca e vreo 8 lei, dar zic sa nu luati daca vreti MOALE si UNTOASA. ca banii se fac greu...

...



vineri, iulie 24, 2015

Cum te fidelizeaza Domino's Pizza

...

Acum cateva zile. Comand pizza. De la Domino's. E buna, un pic sarata pentru gustul meu, dar buna. Imi place ca imi pot programa cand sa soseasca pizza. Imi place ca pot sa imi urmaresc comanda. In fine, imi place.

Vine delivery boy si, alaturi de pizze, imi lasa, din partea casei, 7 doze de Ciuc 0%.

Sapte.

Pentru 5 pizze, sapte ciucuri.

Mai bine nu le lasa.

Pentru ca...



Ce s-au gandit oamenii daca tot se apropia data limita de valabilitate a berii? Sa para ca fac un gest bun. Singura scuza ar fi ca habar nu aveau ca berile sunt in stadiul ala, cu depuneri, drojdii sau melci codobelci, cine dracu stie ce era in ea.

Cert e ca, atunci cand ai bauturi care expira in 4-10 zile, fa bine si deschide cateva prin sondaj. Oricum le dai moca, macar sa nu iti faci clientii sa te urasca.

Voi de unde comandati pizza?

...

marți, iunie 09, 2015

Bistro de l'Arte - un restaurant cu parfum aparte

...

Se spune ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Se spune... Am fost la Bistro de l'Arte din Brasov cu apetit de gusturi bune si nu am gresit.

Localul este chic, mobila este veche si bujorii de pe mese proaspeti. Plasat pe o strada tipica centrului vechi al Brasovului, restaurantul care a castigat locul intai la BurgerFest te duce un pic inapoi in timp, promitandu-ti experiente culinare cu viitor.


Rezervarea am facut-o cu o zi inainte, iar la sosire am ales sa servim masa in interior, unde boltile pline de istorie si geamurile larg deschise faceau din dupa-amiaza de iunie un refugiu desprins din cartierele boeme ale Parisului.

Consultasem inainte oferta speciala de pe pagina de internet a restaurantului, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Oferta de pe site era un pic trecuta, asa ca nu m-am putut bucura de salata de toamna cu pere, branza de capra, prosciutto cotto, ceapa rumenita, spanac si rucola. Nu m-am bucurat nici de papardelele in sos cremos de trufe.

Am lacrimat interior si am debutat cu doua cocktailuri cu tinuta, cu gusturi echilibrate si servite pe un suport argintat in loc de "biscuitii" obsinuiti din alte locuri.

 
Domnisoara a ales un Marmora (cu Havana Club, Vinars de Jidvei, Monin Orgeat, Luxardo Maraschino, suc de lamaie, suc de portocale si ananas proaspat) - un cocktail mai degraba masculin, cu gust pe care daca as fi femeie l-as asocia cu paradoxul unei barbi pe piele (usor aspru, usor interesant). Subsemnatul a mers pe un Elixir Sour, o alegere fericita, mai ales ca fara dulce simt ca plang. Chartreuse Vert, Limoncelo, Monin Vanilla, suc de lamaie, nectar de pere si o spuma de albus care iti lasa mustati au fost ingredientele acestei licori pe care as cataloga-o drept incitanta.

Regrupati si curiosi, am vizitat de curiozitate toaleta. Stil vechi, curata, dar... un miros fetid de pipi iti muta nasul si gandul ca esti intr-un local de top. Curat era sa lingi de pe jos, inclusiv din pisoar, insa ceva undeva nu functiona. Ca era vorba de o aerisire, sau de vreun bazin de colectare negolit... habar nu am. Am pozat meniul saptamanii pe peretele wc-ului - marketingul se face chiar si cand ai socoteala in mana, nu-i asa!?! si am iesit ca sa nu imi stric pranzul.


Am facut bine, caci au urmat 4 experiente de "jos palaria". O supa de ceapa condimentata maiestuos, cu gusturi complexe precum caracterele unui film bun, a deschis balul, acompaniata de o supa crema de mere, morcov caramelizat si gorgonzola.



Aceasta din urma a fost ca o catifea comestibila, singurul cusur gasit fiind bulgarasul de gorgonzola, care si-a gasit repede sfarsitul in cateva linguri de supa devorate si savurate in acelasi timp, vorba ceea: Festina lente! Am remediat rapida disparitie a contrastului dulce-sarat din era post-bulgaras de gorgonzola cu putina sare de Himalaya rasnita studiat.

 
Calatoria gustativa s-a incheiat cu o portie de melci pentru partea feminina si burgerul casei pentru mine. Melcii gustosi, dar stiti voi, totul e in sosul in care se scalda, de data asta fiind unul cu aroma si consistenta de pesto (mai putin mugurii de pin). Singurul cusur e ca au fost putini :))


Burgerul a fost corect, cu apreciere pentru dulceata de ceapa din el si cu sprancene ridicate in ceea ce priveste sosul lor iute, despre care unii spun ca e home made, dar e servit in niste recipiente mari inscriptionate "made in usa". Trecem peste, era iute ca Usain Bolt. Oul ochi moale nu l-am inteles, dar cred ca e chestie de gust. Personal poate as fi posat oul daca tot ma joc de-a arta in farfuria unui burger, dar fie!

Cu doua ape plate, nota pictata de local fuse 141 de lei. As zice bine cheltuiti.

Concluzie: Meniu scurt dar bine gatit. Un loc in care revii cu placere si asta datorita ambiantei si a faptului ca papilele gustative dezvolta dependenta dupa ce iau contact cu unele minunatii din farfurii.

Plusuri:
- mancare delicioasa
- serviciu impecabil
- locatie, decor si ambianta din alta lume, simti ca sta timpul in loc

Minusuri:
- "parfumul' de la toaleta

Recomandari:
- folositi toaleta fetelor :) altfel, mergeti cu toata increderea, e o experienta de neuitat

Note:
Produse: 9,5
Service: 9
Preturi: 8
Curatenie: 8
Personal: 9
Total: 43,5/50

...

sâmbătă, iunie 06, 2015

Gaura Dulce - un restaurant de Liga Campionilor

...

Sambata, 6 iunie, ne-am pregatit de finala Ligii Campionilor la restaurantul Gaura Dulce din Brasov. Cine nu stie povestea, pe scurt: restaurantul se afla pozitionat in spatele restaurantului Cerbul Carpatin care se afla in Piata Sfatului. De-a lungul timpului, cine intreba unde se afla actualul restaurant primea raspunsul "in curul Cerbului Carpatin".

Revenind la papica. Am ales sa luam masa la terasa lor care se afla vis a vis de gradina de la Hirscher. Un picol atent si un ospatar-sef scolit pe stil vechi dar atent la tot, cu subtilitatea de stil nou.

Ne-am dus special pentru flechiile care au facut celebru acest restaurant, asa ca au fost pe lista de bucate comandate. Flechiile sunt doua bunaciuni de ceafa de porc, gratarite "ca la nunta", in care se impletea o bucatica generoasa de sunca afumata. Cand spun "ca la nunta", trebuie sa intelegeti ca este acel gust si miros de gratar pe care din copilarie l-am asociat cu nuntile facute la tara in satul bunicilor din partea mamei, nunti la care mergeam negresit:) Tot la nuntile astea am descoperit salata de varza alba, tot "ca la nunta". Pentru a intregi treaba, langa flechii a poposit o salata de varza alba.



Langa mine, cot la cot, s-a ales platoul macelarului insotit de castraveti murati, in otet. Castravetii excelenti, poate un pic sarati. Platoul proaspat, savuros, cu un sos rezultat din prajirea diverselor care alcatuiau platoul. Ficat de porc, fasii, foarte fraged, in ciuda faptului ca e ficat de porc! Creier pane, proaspat, nu din cel congelat, dulce, cremos, o incantare. Fudulii si momite, de ti se topeau in gura. Ceva muraturi si doua sosuri - usturoi si maioneza.

Cum la mine nu e masa fara paine, cum nu ar fi Barcelona fara Messi, in cosuletul aferent au poposit 6 painici tuguiate, cu o textura de brutarie frantuzeasca si un gust pe masura celorlalte bucate.

S-a ciocnit cate o halba de nefiltrata de-a casei, nota finala fiind... 70,50 lei.

Doua momente care au intregit ospatul: la un moment dat, observand ca masa noastra avea un foarte mic joc intr-o parte, nu mare, sa zicem 1 cm, maximum 2, ospatarul-sef a tinut sa rezolve problema impreuna cu un picol, punand un serevetel ca flechiile sa stea la orizontala perfecta. Al doilea moment, a fost cand - dupa ce a adus un scaunel de copii, tot din lemn, cu pernita colorata, pentru o familie de langa noi - ospatarul sef a trimis picolul sa stranga un pahar spart din greseala la aceeasi masa, fara sa comenteze in vreun fel "piederea".


Concluzie: O experienta de Liga Campionilor, cu gust divin, cu Tampa in dreapta, care me
rita incercata oricand, nu neaparat inainte de o finala de Liga Campionilor.

Plusuri:
- mancare excelenta
- serviciu ireprosabil
- preturi decente
- amplasament linistit

Minusuri:
- paharele care erau asezate pe mese erau nu tocmai lcrima, avand urmele acelea de picaturi care nu dau bine la un local cu staif

Recomandari:
- mergeti intr-o zi fara vant, pentru a nu sta cu grija servetelelor de pe masa

Note:
Produse: 9
Service: 9,5
Preturi: 8
Curatenie: 9
Personal: 9,5
Total: 45/50

...

vineri, iunie 05, 2015

Restaurant Transilvania - Brasov, de la foarte bine la "merge si asa"

...

Am revenit la restaurantul Transilvania din Brasov, dupa ce anul trecut in precedenta vacanta in orasul de sub Tampa mancasem boiereste, bun si ieftin la acest local.

Cu zona de nefumatori jos, de unde se pot vedea bucataria si pregatirile, restaurantul are zona de fumatori la etaj.

Daca anul trecut am fost impresionat de calitatea mancarurilor (ciorba de vacuta, pastrav la gratar, un piure de spanac cu usturoi de baleai ca prostu, iar in alta zi un meniu ieftin, perfect gatit - ciorbita, snitel, cartofei si salata), de data asta s-a aplicat proverbul cu pomul laudat si cu sacul.

Cum e mancarea la Restaurant Transilvania


Daca servirea a fost la fel de amabila, desi ospataritele erau altele, curatenia la cote la fel de inalte si preturile la fel de jos, mancarea a fost cu cel putin o clasa sub ceea ce ma asteptam.

Ciorba de vacuta foarte buna, cu o smantana groasa, ca la carte, m-a surprins pe final cu o bucatica de carne de vita efectiv prajita/arsa pe una din parti. Aici sunt doua variante: ori carnea de vita a fost calita inainte de a fi pusa la fiert (ceea ce n-am auzit sa se intample), ori era o bucatica de carne dintr-o friptura care a fost reciclata. Nu se face!

Pastravul la gratar a fost ok, dar piureul de spanac mi-a parut mai apos ca data trecuta si parca mai putin savuros.

Un alt fel de mancare incercat a fost o tochitura marca restaurantului, care insa s-a prezentat sub forma a doua cupe de mamaliguta (fiarta corect si fierbinte) si o suita de bucatele de carne de porc (1,5-2 cm) trase la tigaie, alaturi de niste carnaciori subtiri, taiati la aceleasi dimensiuni, dar care ori erau prea picanti pentru gustul meu, ori nu erau la fel de proaspeti pe cat ar fi trebuit.

Cestea de mai sus (ciorba la dublu), doua ape si doua cafele, 84 de lei.

Ca observatie, la ora la care am fost (16:30), restaurantul era gol, iar la plecare le-am urat fetelor care lucrau acolo pofta buna. Mancau o specialitate suta la suta proaspata: cartofi prajiti cu gratar :)

Concluzie: Daca in 2014 le-as fi dat nota 9 la calitatea mancarii, de data asta am ramas cu un gust amar si cred ca merita un 6. La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Poate o sa ii mai incerc o data in sejurul acesta si voi face un update.

Plusuri:
- amabilitatea si promptitudinea personalului
- curatenia de peste tot
- preturile

Minusuri:
- calitatea mancarii
- faptul ca angajatii serveau masa chiar in salonul de jos, chit ca la ora aceea nu erau alti clienti

Recomandari:
- mergeti in weekend, poate fiind trafic mai mare si produsele sunt mai proaspete si fara reciclare

Note:
Produse: 6
Service: 9
Preturi: 9
Curatenie: 9
Personal: 9
Total: 42/50

...

luni, mai 18, 2015

Cremeria Emilia Romania - un fel de administratie financiara, dar gustoasa

...

stiu, sunt carcotas.

am fost duminica la Cremeria Emilia din Centrul Vechi. Impresiile, mai jos:

- terasa extrem de aglomerata, in jumatatea de ora petrecuta acolo nu am vazut o masa libera
- Diana Munteanu, machiata ca de revista, isi certa odrasla la o masuta
- culoarul de acces spre scarile ce duc la etaj este acelasi pe care se formeaza coada pentru a comanda bunatatile
- pe acest culoar, pe niste buturugi foarte stilish asa, oamenii care nu aveau loc pe terasa sau nu doreau sa urce la etaj, mancau deliciile cam "pe genunchi", cum mancau pe vremuri navetistii pe bancuta in gara, pe un ziar
- coada ducea pana afara. totusi, nu erau mai mult de 8-10 persoane, dat fiind faptul ca spatiul este micut
- daca vrei sa servesti inghetatele si dulcegariile sus, trebuie sa iti duci singur tavitele, service-ul existand doar pentru terasa
- un nene cu aer de italian stat mult prin romania a fost amabil cu noi sa ne explice cum e cu service-ul si cu comenzile, ne-a luat banii, dar in vartejul de acolo omisese sa ne dea si apa si sa dea restul exact
- inghtetatele sunt fine extrafine si din cele 4 sortimente incercate topul este: 1 - fistic; 2 - cafea; 3 - fragola; 4 - lamaie (nu luati lamaie decat daca sunteti inconstienti :D). 12 lei doua cupe
- tarta emilia - 15 lei, un fel de tiramisu cu blat de biscuit oreo style - nice and smooth. de reincercat
- un fel de semifreddo alcaruinumenulamretinut, cu cirese amare si un crocant de ceva migdale, 10 lei. bun de iti venea sa intrebi daca e doar mostra si au undeva si paharele mai mari.
- apa, singura existenta, 12 lei. 250 ml. vorba cuiva: m-am simtit ca in Bamboo
- fetele de dupa tejghea se misca repede
- sortimentele de inghetata sunt afisate pe un perete, dar in inghesuiala aia nu prea ai timp sa iti faci ordine in cap
- sus e liniste si daca stai deasupra intrarii, poti vedea ce sutiene sau ce nesutiene au fetele care intra in cremerie
- usa la toaleta era deschisa, iar orice intentie de a ii face poze a fost lasata pierzaniei. tot pierzaniei erau lasate stive de hartie igienica folosita in cosul de gunoi care arata ca un cornet de inghetata cu 3 cupe in varf. macar de ar fi tinut usa inchisa

Concluzie: te simti ca la coada la adminsitratia financiara. inghesuit, n-ai de unde lua o apa mai ieftina, vanzoleala.

Plusuri:
- calitatea inghetatei, probabil cea mai buna vanduta "desfacuta" pe undeva prin Bucuresti
- gusturile fine ale celorlalte bunatati

Minusuri:
- organizarea spatiului
- ma asteptam la o gama mult mai ampla de "altceva decat inghetata"

Recomandari:
- mergeti in timpul saptamanii, poate e mai liber
- mergeti cu burta plina, ca sa nu va ghiftuiti cu inghetata. o sa fiti tentati

Note:
Produse: 9
Service: 6
Preturi: 8
Curatenie: 2
Personal: 8
Total: 33/50

...