vineri, iulie 24, 2015

Cum te fidelizeaza Domino's Pizza

...

Acum cateva zile. Comand pizza. De la Domino's. E buna, un pic sarata pentru gustul meu, dar buna. Imi place ca imi pot programa cand sa soseasca pizza. Imi place ca pot sa imi urmaresc comanda. In fine, imi place.

Vine delivery boy si, alaturi de pizze, imi lasa, din partea casei, 7 doze de Ciuc 0%.

Sapte.

Pentru 5 pizze, sapte ciucuri.

Mai bine nu le lasa.

Pentru ca...



Ce s-au gandit oamenii daca tot se apropia data limita de valabilitate a berii? Sa para ca fac un gest bun. Singura scuza ar fi ca habar nu aveau ca berile sunt in stadiul ala, cu depuneri, drojdii sau melci codobelci, cine dracu stie ce era in ea.

Cert e ca, atunci cand ai bauturi care expira in 4-10 zile, fa bine si deschide cateva prin sondaj. Oricum le dai moca, macar sa nu iti faci clientii sa te urasca.

Voi de unde comandati pizza?

...

miercuri, iulie 15, 2015

Baby ∞

...


O sa te duc la mare intr-o zi, si o sa-ti placa rau
Nisipi si aperoluri, de-o sa plutesti vei vrea
Dar mai presus de ele, din buze eu mereu
O sa-ti sarut pe suflet, sa stii ca esti a mea
 
O sa te duc pe piscuri intr-o zi, si o sa fie tare
Cu nori si bere rece o sa te incalzesti
Si daca simti ca totusi, mai tremuri pe picioare
O sa-ti sarut pe suflet si n-o sa ametesti
 
O sa te duc aievea, in locuri nestiute
Si chit ca e departe, o sa te simti ca-n vis
Si te sarut pe suflet, asa pe nevazute
Si ca sa stii c-asa e, iti las acum in scris
 
O sa te tin de mana, c-a mai trecut un an
Si-o sa ramai uimita, ca n-ai mai intalnit
Pentru ca baby, astazi, ca un magician
Eu fac din 3, desigur, un mare infinit
 
...
 

 

joi, iulie 09, 2015

Deontologia PRO TV - faza pe publicitate mascata

...

Ca sa fie clar din capul locului. Publicitatea la tigari este interzisa la televizor. Dupa cum stiti, majoritatea emisiunilor (nu vorbim de filme), blureaza gestul de a fuma.

PRO TV face un material complex despre canicula, efecte, metode de prevenire a efectelor negative, samd.

La un moment dat, se spune ca oamenii nu respecta sfaturile nutritionistilor si in loc sa bea doar apa plata beau alcool si... bauturi carbogazoase.

Pentru aceasta, in imagini apare o masuta de la vreo terasa oarecare, pe care sunt cateva doze de coca cola. Asta intuim, pentru ca, asa cum se poate vedea mai jos, dozele sunt blurate.



In schimb, la vedere sunt trei pachete de tigari, pe doua dintre ele putand fi vazut clar numele marcii.

Ma intreb: daca era vorba despre cum dauneaza fumatul sanatatii, deontologii de la PRO TV blurau tigarile si lasau neblurate dozele de cola?

...

marți, iunie 09, 2015

Bistro de l'Arte - un restaurant cu parfum aparte

...

Se spune ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Se spune... Am fost la Bistro de l'Arte din Brasov cu apetit de gusturi bune si nu am gresit.

Localul este chic, mobila este veche si bujorii de pe mese proaspeti. Plasat pe o strada tipica centrului vechi al Brasovului, restaurantul care a castigat locul intai la BurgerFest te duce un pic inapoi in timp, promitandu-ti experiente culinare cu viitor.


Rezervarea am facut-o cu o zi inainte, iar la sosire am ales sa servim masa in interior, unde boltile pline de istorie si geamurile larg deschise faceau din dupa-amiaza de iunie un refugiu desprins din cartierele boeme ale Parisului.

Consultasem inainte oferta speciala de pe pagina de internet a restaurantului, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Oferta de pe site era un pic trecuta, asa ca nu m-am putut bucura de salata de toamna cu pere, branza de capra, prosciutto cotto, ceapa rumenita, spanac si rucola. Nu m-am bucurat nici de papardelele in sos cremos de trufe.

Am lacrimat interior si am debutat cu doua cocktailuri cu tinuta, cu gusturi echilibrate si servite pe un suport argintat in loc de "biscuitii" obsinuiti din alte locuri.

 
Domnisoara a ales un Marmora (cu Havana Club, Vinars de Jidvei, Monin Orgeat, Luxardo Maraschino, suc de lamaie, suc de portocale si ananas proaspat) - un cocktail mai degraba masculin, cu gust pe care daca as fi femeie l-as asocia cu paradoxul unei barbi pe piele (usor aspru, usor interesant). Subsemnatul a mers pe un Elixir Sour, o alegere fericita, mai ales ca fara dulce simt ca plang. Chartreuse Vert, Limoncelo, Monin Vanilla, suc de lamaie, nectar de pere si o spuma de albus care iti lasa mustati au fost ingredientele acestei licori pe care as cataloga-o drept incitanta.

Regrupati si curiosi, am vizitat de curiozitate toaleta. Stil vechi, curata, dar... un miros fetid de pipi iti muta nasul si gandul ca esti intr-un local de top. Curat era sa lingi de pe jos, inclusiv din pisoar, insa ceva undeva nu functiona. Ca era vorba de o aerisire, sau de vreun bazin de colectare negolit... habar nu am. Am pozat meniul saptamanii pe peretele wc-ului - marketingul se face chiar si cand ai socoteala in mana, nu-i asa!?! si am iesit ca sa nu imi stric pranzul.


Am facut bine, caci au urmat 4 experiente de "jos palaria". O supa de ceapa condimentata maiestuos, cu gusturi complexe precum caracterele unui film bun, a deschis balul, acompaniata de o supa crema de mere, morcov caramelizat si gorgonzola.



Aceasta din urma a fost ca o catifea comestibila, singurul cusur gasit fiind bulgarasul de gorgonzola, care si-a gasit repede sfarsitul in cateva linguri de supa devorate si savurate in acelasi timp, vorba ceea: Festina lente! Am remediat rapida disparitie a contrastului dulce-sarat din era post-bulgaras de gorgonzola cu putina sare de Himalaya rasnita studiat.

 
Calatoria gustativa s-a incheiat cu o portie de melci pentru partea feminina si burgerul casei pentru mine. Melcii gustosi, dar stiti voi, totul e in sosul in care se scalda, de data asta fiind unul cu aroma si consistenta de pesto (mai putin mugurii de pin). Singurul cusur e ca au fost putini :))


Burgerul a fost corect, cu apreciere pentru dulceata de ceapa din el si cu sprancene ridicate in ceea ce priveste sosul lor iute, despre care unii spun ca e home made, dar e servit in niste recipiente mari inscriptionate "made in usa". Trecem peste, era iute ca Usain Bolt. Oul ochi moale nu l-am inteles, dar cred ca e chestie de gust. Personal poate as fi posat oul daca tot ma joc de-a arta in farfuria unui burger, dar fie!

Cu doua ape plate, nota pictata de local fuse 141 de lei. As zice bine cheltuiti.

Concluzie: Meniu scurt dar bine gatit. Un loc in care revii cu placere si asta datorita ambiantei si a faptului ca papilele gustative dezvolta dependenta dupa ce iau contact cu unele minunatii din farfurii.

Plusuri:
- mancare delicioasa
- serviciu impecabil
- locatie, decor si ambianta din alta lume, simti ca sta timpul in loc

Minusuri:
- "parfumul' de la toaleta

Recomandari:
- folositi toaleta fetelor :) altfel, mergeti cu toata increderea, e o experienta de neuitat

Note:
Produse: 9,5
Service: 9
Preturi: 8
Curatenie: 8
Personal: 9
Total: 43,5/50

...

sâmbătă, iunie 06, 2015

Gaura Dulce - un restaurant de Liga Campionilor

...

Sambata, 6 iunie, ne-am pregatit de finala Ligii Campionilor la restaurantul Gaura Dulce din Brasov. Cine nu stie povestea, pe scurt: restaurantul se afla pozitionat in spatele restaurantului Cerbul Carpatin care se afla in Piata Sfatului. De-a lungul timpului, cine intreba unde se afla actualul restaurant primea raspunsul "in curul Cerbului Carpatin".

Revenind la papica. Am ales sa luam masa la terasa lor care se afla vis a vis de gradina de la Hirscher. Un picol atent si un ospatar-sef scolit pe stil vechi dar atent la tot, cu subtilitatea de stil nou.

Ne-am dus special pentru flechiile care au facut celebru acest restaurant, asa ca au fost pe lista de bucate comandate. Flechiile sunt doua bunaciuni de ceafa de porc, gratarite "ca la nunta", in care se impletea o bucatica generoasa de sunca afumata. Cand spun "ca la nunta", trebuie sa intelegeti ca este acel gust si miros de gratar pe care din copilarie l-am asociat cu nuntile facute la tara in satul bunicilor din partea mamei, nunti la care mergeam negresit:) Tot la nuntile astea am descoperit salata de varza alba, tot "ca la nunta". Pentru a intregi treaba, langa flechii a poposit o salata de varza alba.



Langa mine, cot la cot, s-a ales platoul macelarului insotit de castraveti murati, in otet. Castravetii excelenti, poate un pic sarati. Platoul proaspat, savuros, cu un sos rezultat din prajirea diverselor care alcatuiau platoul. Ficat de porc, fasii, foarte fraged, in ciuda faptului ca e ficat de porc! Creier pane, proaspat, nu din cel congelat, dulce, cremos, o incantare. Fudulii si momite, de ti se topeau in gura. Ceva muraturi si doua sosuri - usturoi si maioneza.

Cum la mine nu e masa fara paine, cum nu ar fi Barcelona fara Messi, in cosuletul aferent au poposit 6 painici tuguiate, cu o textura de brutarie frantuzeasca si un gust pe masura celorlalte bucate.

S-a ciocnit cate o halba de nefiltrata de-a casei, nota finala fiind... 70,50 lei.

Doua momente care au intregit ospatul: la un moment dat, observand ca masa noastra avea un foarte mic joc intr-o parte, nu mare, sa zicem 1 cm, maximum 2, ospatarul-sef a tinut sa rezolve problema impreuna cu un picol, punand un serevetel ca flechiile sa stea la orizontala perfecta. Al doilea moment, a fost cand - dupa ce a adus un scaunel de copii, tot din lemn, cu pernita colorata, pentru o familie de langa noi - ospatarul sef a trimis picolul sa stranga un pahar spart din greseala la aceeasi masa, fara sa comenteze in vreun fel "piederea".


Concluzie: O experienta de Liga Campionilor, cu gust divin, cu Tampa in dreapta, care me
rita incercata oricand, nu neaparat inainte de o finala de Liga Campionilor.

Plusuri:
- mancare excelenta
- serviciu ireprosabil
- preturi decente
- amplasament linistit

Minusuri:
- paharele care erau asezate pe mese erau nu tocmai lcrima, avand urmele acelea de picaturi care nu dau bine la un local cu staif

Recomandari:
- mergeti intr-o zi fara vant, pentru a nu sta cu grija servetelelor de pe masa

Note:
Produse: 9
Service: 9,5
Preturi: 8
Curatenie: 9
Personal: 9,5
Total: 45/50

...

vineri, iunie 05, 2015

Restaurant Transilvania - Brasov, de la foarte bine la "merge si asa"

...

Am revenit la restaurantul Transilvania din Brasov, dupa ce anul trecut in precedenta vacanta in orasul de sub Tampa mancasem boiereste, bun si ieftin la acest local.

Cu zona de nefumatori jos, de unde se pot vedea bucataria si pregatirile, restaurantul are zona de fumatori la etaj.

Daca anul trecut am fost impresionat de calitatea mancarurilor (ciorba de vacuta, pastrav la gratar, un piure de spanac cu usturoi de baleai ca prostu, iar in alta zi un meniu ieftin, perfect gatit - ciorbita, snitel, cartofei si salata), de data asta s-a aplicat proverbul cu pomul laudat si cu sacul.

Cum e mancarea la Restaurant Transilvania


Daca servirea a fost la fel de amabila, desi ospataritele erau altele, curatenia la cote la fel de inalte si preturile la fel de jos, mancarea a fost cu cel putin o clasa sub ceea ce ma asteptam.

Ciorba de vacuta foarte buna, cu o smantana groasa, ca la carte, m-a surprins pe final cu o bucatica de carne de vita efectiv prajita/arsa pe una din parti. Aici sunt doua variante: ori carnea de vita a fost calita inainte de a fi pusa la fiert (ceea ce n-am auzit sa se intample), ori era o bucatica de carne dintr-o friptura care a fost reciclata. Nu se face!

Pastravul la gratar a fost ok, dar piureul de spanac mi-a parut mai apos ca data trecuta si parca mai putin savuros.

Un alt fel de mancare incercat a fost o tochitura marca restaurantului, care insa s-a prezentat sub forma a doua cupe de mamaliguta (fiarta corect si fierbinte) si o suita de bucatele de carne de porc (1,5-2 cm) trase la tigaie, alaturi de niste carnaciori subtiri, taiati la aceleasi dimensiuni, dar care ori erau prea picanti pentru gustul meu, ori nu erau la fel de proaspeti pe cat ar fi trebuit.

Cestea de mai sus (ciorba la dublu), doua ape si doua cafele, 84 de lei.

Ca observatie, la ora la care am fost (16:30), restaurantul era gol, iar la plecare le-am urat fetelor care lucrau acolo pofta buna. Mancau o specialitate suta la suta proaspata: cartofi prajiti cu gratar :)

Concluzie: Daca in 2014 le-as fi dat nota 9 la calitatea mancarii, de data asta am ramas cu un gust amar si cred ca merita un 6. La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Poate o sa ii mai incerc o data in sejurul acesta si voi face un update.

Plusuri:
- amabilitatea si promptitudinea personalului
- curatenia de peste tot
- preturile

Minusuri:
- calitatea mancarii
- faptul ca angajatii serveau masa chiar in salonul de jos, chit ca la ora aceea nu erau alti clienti

Recomandari:
- mergeti in weekend, poate fiind trafic mai mare si produsele sunt mai proaspete si fara reciclare

Note:
Produse: 6
Service: 9
Preturi: 9
Curatenie: 9
Personal: 9
Total: 42/50

...

joi, iunie 04, 2015

Rezultatele romanilor la Euro Tour Germania

...

Primii 16

Babken Melkonian - Karl Boyes    6-9
Ioan Ladanyi - Konrad Juszczyszyn  6-9


Primii 32

Babken Melkonian - Ivo Aarts (Olanda)            9-6
Ioan Ladanyi - Mohammed Alhosani (Kuweit)  9-7
Ciprian Gandac - Florian Hammer (Germania) 6-9

Meciuri de calificare in primii 32 - spate

Ioan Ladanyi - Alexander Kazakis (Grecia)   9-8
Ciprian Gandac - Daryl Peach (Marea Britanie) 9-6
Robert Braga - Radoslaw Babica (Polonia)   5-9

Turul 6 pe spate

Ciprian Gandac - Fedor Gorst (Rusia) 9-3
Robert Braga - Maksim Dudanets  (Rusia) 9-8

Turul 5 pe spate

Alex Florescu - Nick Malai (Grecia)     6-9
Ciprian Gandac - Dennis Braun (Germania)  9-5
Robert Braga - Tim de Ruyter (Olanda)  9-3
Mario Toader - Matthias Blehs (Germania) 4-9

Meci de calificare in primii 32 - fata

Babken Melkonian - Bruno Muratore (Italia)  9-6
Ioan Ladanyi - Nick van den Berg (Olanda)   4-9


Turul 4 pe spate

Alex Florescu - Erki Erm (Estonia)     9-7
Ciprian Gandac - Andreas Gerwen (Suedia)  9-4
Ovidiu Cristea - Roy Gerards (Olanda) 4-9

Turul 3 pe fata

Babken Melkonian - Robert Braga 9-3
Mario Toader - Karol Skowerski (Polonia)  5-9
Ioan Ladanyi - Marc Bijsterbosch (Olanda) 9-8

Turul 3 pe spate

Alex Florescu - Silvia Gulden (Germania)     9-2
Adi Cocolin - Toni Drago (Malta)     5-9
Ciprian Gandac - Michelangelo Sorace (Italia) Gandac castiga prin Forfeit
Adrian Ranzburg - Nicolas Baumanns (Germania)  2-9
Ovidiu Cristea - Pierfrancesco Garzia (Italia)  9-6

Turul 2 pe fata

Babken Melkonian -
Wojciech Szewczyk (Polonia) 9-5
Robert Braga - Klaus Hebestreit (Germania)      9-6
Babken si Braga se pot intalni mai departe in meci direct, daca castiga
Alex Florescu -
Bruno Muratore (Italia)     3-9
Ciprian Gandac - Meshari Bouhaimed (Kuweit) 5-9
Mario Toader - Thomas Damm (Germania)   9-6
Adrian Ranzburg - Tom Staveley (Marea Britanie) 5-9
Ioan Ladanyi - Krystian Piekarski (Polonia)   9-7
Ovidiu Cristea - Christian Prager (Germania)  8-9

Turul 2 pe spate

Adi Cocolin - TUR LIBER
Elvis Mladinescu -
Robbie Roemgens (Olanda) 7-9

Turul 1

Babken Melkonian - Erik Soltau (Germania) 9-5
Adi Cocolin - Klaus Hebestreit (Germania)   3-9
Robert Braga - TUR LIBER
Alex Florescu - TUR LIBER
Ciprian Gandac - TUR LIBER
Marian Toader - TUR LIBER
Elvis Mladinescu - Carlos Cabello Ariza (Spania) 4-9
Adrian Ranzburg - Sascha Edling (Germania) 9-7
Ioan Ladanyi - Chhristine Wiechert (Germania) 9-2
Ovidiu Cristea - Michael Gyau (Germania) 9-1




...