revolution puzzle

stiti ce se intampla la fratii nostri de peste Prut. se pune de-o revolutie, treaba lor. ce m-a frapat este ca televiziunea nationala moldoveneasca inca nu transmitea nebunia din Chisinau, ci un program pentru copii (foto, in dreapta jos). probabil "revolutionarii" basarabeni n-au fost pe faza la revolutia de acum aproape 20 de ani, din Romania. pai fratilor, intai ocupati televiziunea, apoi omorati dictatorul :P

in subsidiar, apreciez colaborarea perfecta intre antena3 si protv chisinau, in conditiile in care post serios, protv n-o sa-si intrerupa pentru atata lucru episodul 27649383645736465, (3) din "Tanar si nelinistit" pentru a face o editie speciala. au dat pe net (a3 mentioneaza ca imaginile difuzate pe post sunt preluate de la siteul celor din Pache). altfel, bistrita si farul sunt la egalitate, 0-0.

P.S. oare daca se darama regimul la Chisinau, o sa decupeze si basarabenii stema de pe tricolorul lor?

nici sa te c@ci in sistemul lor nu poti

Introducere:

primit prin ianuarie hartie de la administratia financiara a sectorului 3. am de primit o diferenta de impozit de 77 de lei. sa fie primit, zic. n-am cum sa merg la trezorerie la data comunicata de ei, dar nu-mi fac griji. anul trecut m-am dus cand am putut, si in 10 minute luasem banii.

Cuprins:

azi imi iau inima in dinti, soferul personal (azi a fost Moshu', adica tata) si zbor spre Lucretiu Patrascanu. aici isi are sediul administratia sectorului, aici fiind indrumat telefonic de trezorerie, care nu ma poate primi sa imi dea banii fara o programare prelabila la directia evidenta platitorilor din administratia financiara. nimeresc la directia impozite si taxe. era 13.15. astia au pauza in programul cu publicul o ora, insa nimerisem bine. bine ca ora, gresit ca loc. ma indruma amabil 50 de metri mai incolo, la administratia financiara. acolo, surpriza. o tanara indignata povestea la telefon cum ca e ora 13.21 si pana la 15.00 n-o lasa sa intre in administratia financiara, unde pesemne avea vreo treaba, ca si mine. convins fiind ca nu rezolv ce am de rezolvat decat daca astept sa se faca ora 15.00, ma duc totusi spre intrarea in cladire. imi iau aerul de prost si dau sa intru pe langa un cerber pe nume iorgulescu adrian, angajat al unei firme de paza. initial, acesta are o retinere, aproape ca imi deschide usa, cand... are o revelatie: "unde mergeti?" zic: "la administratia financiara (dhaaaaaaa?!)". "nu se poate, intre 1 si 3 nu se lucreaza cu publicul", ma uit pe geam, asa e! astia au program de la 8.30 la 13.00, apoi pauza pana la 15.00 si inca o ora jumatate pana isi strang catrafusele. fac un calcul rapid: din 8 ore de munca, doua sunt de frecat menta. bun asa, poate ma fac si eu functionar:) trec peste inconvenient si il incerc pe cerber: "bun, pauza e pauza, dar vreau sa intru in cladire, este instituie publica". "n-aveti voie pana la ora 15.00". "auzi (ii zic), dar daca iti spun ca trebuie sa ma vad cu cineva sa-mi rezolve o problema, intru?" zice: "cum sa nu, numai sa sunati persoana si sa vina sa va ia". dupa cum ma asteptam, egalitatea nu e pentru catei. pus pe shotii, trag o poza la program (o vedeti), apoi ma prefac indignat in fata paznicului si a altor 4 contribuabili care urmareau mirati scena: "auzi domnule, dumneata vrei sa spui ca, desi este institutie publica, cata vreme functionarii au pauza eu nu pot sa merg nici la toaleta?" "exact, eu n-am ce sa va fac, asta este", zice paznicul.

Incheiere:

Daca va taie la burta, va trece un shushu sau pur si simplu va vine sa vomati din cauza sistemului, rezolvati-va acasa. in pauza institutiilor publice, nici macar sa te c@ci in sistemul lor nu poti:)

amintiri gratuite (1 - inceputuri)

Explicatie foto: de ziua mea, la Compact, pe 15.12.2008

...probabil aseara il prindeam si pe becali. dar nu l-as fi dat la prima pagina. cel putin nu la stirea mare sau la poza mare. dar nu mai conteaza pentru ca nu stiu daca as fi inchis eu ziarul sau Cipri. Ciprian Rus adica. de fapt nu l-am fi inchis niciunul dintre noi. l-au inchis altii. pe 2 mai am fi implinit trei ani. i-am prins din prima zi, desi aveam de gand sa nu mai raman in presa. faceam asta de un an, batusem "pamantul patriei" (care incepe la poalele casei scanteii, cum zicea stimabilul domn Pal - un om de la care am invatat atata meserie si care stiu ca a tinut atat de mult la noi, cei cativa care tineam "La Strada" in viata, incat urasc faptul ca n-a fost in stare sa dea noroc cu mine cand i-am spus ca plec).

si am plecat pentru ca trecuse un an si aveam acelasi salariu (vreo 7 milioane vechi, doar petrash lua ceva mai mult), in ciuda promisiunilor de la angajare, cu rediscutare dupa 6 luni. un an in presa, primul, prin colbul din chiajna, dupa o poveste cu cei mai multi gemeni pe metru patrat, pe acoperisul unei case, ca sa pozez un coshar care primea comenzi prin sms, sau prin casa lui irinel, la unul din primele interviuri acordate de viitoarea doamna columbeanu, pe atunci o domnishoara retinuta si care s-a gandit doua minute daca si-a spart capul sau si-a rupt vreo mana in copilarie, ca sa-mi raspunda candid "nu stiu". a fost un an in care am vorbit cu rromi, am marsaluit langa andreea esca impotriva cancerului la san si am urmarit vrajit o spirala MISA incheiata cu un dans abracadabrant in parcul Tineretului, pe 1 decembrie 2005. a fost un an in care am invatat sa fac povesti induiosatoare (cam ciudat pentru un tabloid cum se vroia "La Strada") dintr-o stire de sase fraze venita pe un flux oarecare de news, sau sa construiesc doua pagini la zi despre atentatele din metroul londonez (lipsea petrash, altfel era treaba ei :p). un an in care am avut concediu 7 zile (aveam liber doar sambata), un an in care ma trezeam invariabil dimineata sa cumpar ziarul la care lucram (obicei care l-am pastrat cateva luni bune si la compact, pana cand mi-am dat seama ca il gasesc oricum la redactie) si a carui colectie o pastrez intr-un sac imens, in ciuda insistentelor mamei mele care-mi zice din cand in cand sa il arunc.

a fost primul an in presa, dupa ce ma mai jucasem de-a redactorul sef in liceu. probabil am ceva stofa de jurnalist, ceva mai multa de lider (formal, informal, cum vreti sa-i ziceti) si un condei bun.

deci am plecat fara sa ma uit inapoi. eram de ceva vreme in discutii cu un call center italian, la care asteptam sa ma angajez ca team leader, dar cum lucrurile nu mergeau asa repede am mers la Ringier sa discut cu Laurentiu Ciocazanu. asta la indemnul lui petrash, care deja batuse palma. prima discutie a durat fix 10 minute, pe insula de la evz. i-am lasat cateva ziare cu articolele mele, m-a intrebat daca pot sa scriu despre chestii care sa-i intereseze pe tineri (gadgeturi, www-uri, oferte, samd), apoi daca imi place sportul. i-am zis ca tin cu Universitatea Craiova. el la fel. mi-a zis salariul (12 milioane), ceva despre telefonul de serviciu pe care-l foloseam aproape gratis si asta a fost. apoi, la prima intalnire cu georg (un neamt care stia conceptul gratuitului), Laurentiu ne-a prezentat pe cei 8-10 oameni care asteptam sa vedem ce se vrea de la ziarul asta nou, al carui nume nu-l stiam. cand a ajuns la mine, Laurentiu a ezitat un pic, apoi a anuntat mandru, cu tonul lui inconfundabil: el e Ciprian si va realiza paginile de sport!

era in primele zile ale lui februarie 2006. incepusem un alt drum, tot in presa, dar asa cum imi place, daca tot calc pe un drum, atunci o fac apasat. dintre cei cu care am impartit primele zile ca echipa, si cand zic primele, chiar sunt primele :)) au terminat drumul alaturi de mine petrash, cristina, bogdan si... cred ca atat. restul au venit dupa cateva zile, saptamani, luni sau ani, iar altii au plecat dupa cateva zile, saptamani, luni sau ani.

va urma...

pohta ce-ati pohtit

se iau ciupercutele. din piata, asta in cazul in care nu ai ciupercarie la subsolul blocului. se curata, inclusiv cotoarele. se stropesc palariile cu lamaie. doamnele si domnisoarele, chiar daca au palariile cu boruri largi, sunt sfatuite sa-si inchida pleoapele, lamaia in ochi e la fel de acra cum o stiti:) acum puteti stropi si palariile ciupercutelor. pentru profani, asta previne oxidarea. nimeni nu vrea ciuperci negre.

intre timp, adica atata vreme cat ajutorul de bucatar face ce-am zis eu mai sus (exceptand stropitul doamnelor si domnisoarelor), tocati ceapa, patrunjel, usturoi si cotoarele ciupercutelor. ceapa, patrunjelul si usturoiul, dupa gust. cotoarele, cel putin cate au avut ciupercutele. acum tocati din nou ceapa, patrunjelul si usturoiul. daca nu sunteti specialisti in tocat, tocati pana va spun eu stop.

in tigaia incinsa ca o femeie intre doua varste care n-a mai avut parte de manatarci (astea-s tot ciuperci, dhaaa?!), aruncati o nuca de unt. apoi pravaliti ca spre o pedeapsa cepshoara. nu folositi termenul de cepuță! (apropos, o sa scriu cu diacritice cand o sa fie cazul, asa ca nu va opariti:P). cat timp trageti doua fumuri dintr-o tigara sau dintr-un pahar cu apa plata, masurati din ochi gramajoara de cotoare tocate. va spun eu ca este mica si n-o sa reusiti sa umpleti cum se cuvine palariile ciupercilor. asa ca mai tocati si cateva palarii, singura conditie fiind sa nu ramaneti fara. in cazul acela ciuciu ciupercute la gratar. acum e momentul sa trageti la tigaie tocatura de cotoare si palariute, toata sfaraiala din teflon putand fi usor amortita cu un strop de vin alb, exact cat sa auzi tigaia susurand de placere. da, cum am zis mai sus, ca o femeie intre doua varste, bla, bla, bla. procedeul trasului la tigaie nu dureaza mult, poate pana va aprindeti a doua tigareta. sau, daca nu fumati, pana cand in jurul vostru s-au strans cativa curiosi. ii recunoasteti dupa ochii dilatati si saliva care se scurge. ca sa fiti siguri, incercati cu gurita voastra o bucatica de ciupercuta din tigaie. daca e aproape mancabila (atentie, ciupercile se digera greu, iar daca sunt otravitoare nu se mai digera defel), e momentul sa acoperiti locul faptei cu putina sare, piper, ceva zeama de lamaie, cam cat s-a scurs de pe borurile palariilor doamnelor, apoi, dupa ce verificati prin intermediari daca gratarul este bine incins, strecuram in tigaie usturoiul. si pentru ca tigaia sa nu ramana "nestinsa", la final, ploaie de patrunjel. dar una serioasa.

aici, incepe distractia. fuga la gratar cu palariile, inclusiv cu cele ale domnitelor. pe gratar se pun ciupercutele ca palaria pe fruntea iubitei. cu grija. dupa cateva minute, partea care va sustine umplutura va fi semipreparata, iar umplutura se va fi racit putin. e momentul sa radeti cascaval. din plin. razatura se face frate de cruce cu umplutura, apoi se indeasa in ciupercute. inapoi pe gratar, pe partea nesemipreparata. in momentele in care nu auziti onomatopee de incantare sau plescait, stropiti cu lamaie, in trecere, ciupercutele. rumeniti-le bine, apoi scoateti palariile. adica asta le spuneti celor care vor papa din ciupercutele voastre, daca nu cumva dadeau deja cu ele in caine, sau nu le scosesera din respect pentru aceasta micuta catedrala a gustului.

P.S. va pot gati la domiciliu, in functie de oferta financiara, deh, am datorii la stat :))

Vox populi, vox dei

Probabil o sa scriu despre orice imi trece prin cap, dar pana ma hotarasc eu, las miile de cititori ai acestui blog sa-mi dea o tema. Stiu, nu sunt mii, dar ar fi penibil sa postez de parca n-ar citi nimeni blogul asta:)). Deci? Alegeti de aici: Gigi Becali, Compact, papa bun, orice. Repede, sugestii, pana nu-l elibereaza pe ciobanash!

"CVul" lui CV

Eu stiu cine sunt dar pentru cei care se uita la mine precum curca-n lemne :) apelez la toti care cred ca pot spune cate ceva despre mine (vecini de bloc, prieteni, cunoscuti, colegi, necunoscuti, dusmani, rude, foste sau viitoare iubite, samd) sa nu aiba sfiala in a spune cine cred ei ca sunt. Stiti ca se spune ca nu suntem ceea ce credem noi ca suntem, asa ca... poftiti!