amintiri gratuite (1 - inceputuri)

Explicatie foto: de ziua mea, la Compact, pe 15.12.2008

...probabil aseara il prindeam si pe becali. dar nu l-as fi dat la prima pagina. cel putin nu la stirea mare sau la poza mare. dar nu mai conteaza pentru ca nu stiu daca as fi inchis eu ziarul sau Cipri. Ciprian Rus adica. de fapt nu l-am fi inchis niciunul dintre noi. l-au inchis altii. pe 2 mai am fi implinit trei ani. i-am prins din prima zi, desi aveam de gand sa nu mai raman in presa. faceam asta de un an, batusem "pamantul patriei" (care incepe la poalele casei scanteii, cum zicea stimabilul domn Pal - un om de la care am invatat atata meserie si care stiu ca a tinut atat de mult la noi, cei cativa care tineam "La Strada" in viata, incat urasc faptul ca n-a fost in stare sa dea noroc cu mine cand i-am spus ca plec).

si am plecat pentru ca trecuse un an si aveam acelasi salariu (vreo 7 milioane vechi, doar petrash lua ceva mai mult), in ciuda promisiunilor de la angajare, cu rediscutare dupa 6 luni. un an in presa, primul, prin colbul din chiajna, dupa o poveste cu cei mai multi gemeni pe metru patrat, pe acoperisul unei case, ca sa pozez un coshar care primea comenzi prin sms, sau prin casa lui irinel, la unul din primele interviuri acordate de viitoarea doamna columbeanu, pe atunci o domnishoara retinuta si care s-a gandit doua minute daca si-a spart capul sau si-a rupt vreo mana in copilarie, ca sa-mi raspunda candid "nu stiu". a fost un an in care am vorbit cu rromi, am marsaluit langa andreea esca impotriva cancerului la san si am urmarit vrajit o spirala MISA incheiata cu un dans abracadabrant in parcul Tineretului, pe 1 decembrie 2005. a fost un an in care am invatat sa fac povesti induiosatoare (cam ciudat pentru un tabloid cum se vroia "La Strada") dintr-o stire de sase fraze venita pe un flux oarecare de news, sau sa construiesc doua pagini la zi despre atentatele din metroul londonez (lipsea petrash, altfel era treaba ei :p). un an in care am avut concediu 7 zile (aveam liber doar sambata), un an in care ma trezeam invariabil dimineata sa cumpar ziarul la care lucram (obicei care l-am pastrat cateva luni bune si la compact, pana cand mi-am dat seama ca il gasesc oricum la redactie) si a carui colectie o pastrez intr-un sac imens, in ciuda insistentelor mamei mele care-mi zice din cand in cand sa il arunc.

a fost primul an in presa, dupa ce ma mai jucasem de-a redactorul sef in liceu. probabil am ceva stofa de jurnalist, ceva mai multa de lider (formal, informal, cum vreti sa-i ziceti) si un condei bun.

deci am plecat fara sa ma uit inapoi. eram de ceva vreme in discutii cu un call center italian, la care asteptam sa ma angajez ca team leader, dar cum lucrurile nu mergeau asa repede am mers la Ringier sa discut cu Laurentiu Ciocazanu. asta la indemnul lui petrash, care deja batuse palma. prima discutie a durat fix 10 minute, pe insula de la evz. i-am lasat cateva ziare cu articolele mele, m-a intrebat daca pot sa scriu despre chestii care sa-i intereseze pe tineri (gadgeturi, www-uri, oferte, samd), apoi daca imi place sportul. i-am zis ca tin cu Universitatea Craiova. el la fel. mi-a zis salariul (12 milioane), ceva despre telefonul de serviciu pe care-l foloseam aproape gratis si asta a fost. apoi, la prima intalnire cu georg (un neamt care stia conceptul gratuitului), Laurentiu ne-a prezentat pe cei 8-10 oameni care asteptam sa vedem ce se vrea de la ziarul asta nou, al carui nume nu-l stiam. cand a ajuns la mine, Laurentiu a ezitat un pic, apoi a anuntat mandru, cu tonul lui inconfundabil: el e Ciprian si va realiza paginile de sport!

era in primele zile ale lui februarie 2006. incepusem un alt drum, tot in presa, dar asa cum imi place, daca tot calc pe un drum, atunci o fac apasat. dintre cei cu care am impartit primele zile ca echipa, si cand zic primele, chiar sunt primele :)) au terminat drumul alaturi de mine petrash, cristina, bogdan si... cred ca atat. restul au venit dupa cateva zile, saptamani, luni sau ani, iar altii au plecat dupa cateva zile, saptamani, luni sau ani.

va urma...